Personalități ale Școlii Politehnice
De peste un secol, Politehnica din Timișoara își datorează identitatea și prestigiul unor profesori și cercetători care au format generații, au deschis drumuri în știință și au lăsat o amprentă durabilă asupra universității și societății.

Membri ai Academiei Române
Apartenența la Academia Română este cea mai înaltă formă de recunoaștere a valorii academice în țară, acordată persoanelor care au adus contribuții științifice esențiale și cu impact național și internațional.
De-a lungul timpului, numeroși profesori UPT au primit această distincție, confirmând rolul important pe care universitatea îl ocupă în cercetarea românească.
Doctor Honoris Causa
Titlul de Doctor Honoris Causa este cea mai prestigioasă distincție acordată de UPT unor personalități de renume din țară și din străinătate. Este o recunoaștere a contribuțiilor științifice, culturale sau profesionale, dar și a sprijinului acordat dezvoltării universității.
Profesori onorifici
Titlul de profesor onorific este oferit cadrelor didactice și cercetătorilor care s-au remarcat în mod constant prin activitatea lor în cadrul universității. Această distincție apreciază contribuțiile semnificative la dezvoltarea UPT, vizibilitatea academică și devotamentul față de comunitatea academică. Profesorii onorifici păstrează un rol activ în viața universității și rămân repere pentru generațiile următoare.
Profesori emeriți
Titlul de profesor emerit este acordat celor care, prin întreaga lor carieră, au contribuit decisiv la evoluția Școlii Politehnice. Acești dascăli și cercetători au format generații, au dezvoltat programe de studiu și au consolidat domenii de cercetare. Distincția reflectă respectul și recunoștința comunității academice pentru o viață profesională dedicată și exemplară.