Caută

Laptopuri pentru studenți

Pe durata studiilor la UPT, oferim 600 de laptopuri studenților care au nevoie de sprijin social, pentru ca toți studenții noștri să poată lucra și participa la activitățile de curs în condiții bune.

Laptopuri pentru studenți
 

Cine poate primi un laptop

Pot solicita un laptop studenții de la licență sau masterat care sunt eligibili pentru burse sociale sau burse sociale ocazionale și care nu au acces la un dispozitiv propriu suficient de performant pentru activitățile didactice.

Cum se distribuie laptopurile

Distribuirea este organizată anual de fiecare facultate, în funcție de numărul de echipamente disponibile. Perioada de depunere, actele necesare și alte detalii sunt stabilite în fiecare an universitar și sunt comunicate de facultăți prin canalele oficiale proprii.

Etape

1. Depunerea cererilor

Studentul depune cererea la secretariatul facultății la care studiază.

2. Verificarea cererilor 

Facultatea verifică eligibilitatea dosarelor de solicitare.

3. Atribuirea laptopurilor

Laptopurile sunt atribuite în ordinea cronologică a depunerii cererilor, în limita numărului de laptopuri disponibile. 

4. Preluarea laptopului

Studentul semnează documentele de predare-primire și preia laptopul în folosință temporară. Laptopul nu rămâne în proprietatea studentului, dar îl poate folosi pe durata studiilor.

Solicită un laptop

Ne dorim ca niciun student UPT să nu fie dezavantajat în accesul la tehnologie. Dacă ai nevoie de un laptop pentru a-ți continua studiile în condiții bune, consultă anunțurile facultății tale și depune cererea în perioada stabilită.

Este utilă această pagină?