Istoricul Campusului UPT

Înființarea unei instituții de învățământ superior pune de la bun început problema amenajării unor localuri potrivite, necesare activității didactice. Acest fapt a stat în atenția inițiatorilor Școlii Politehnice din Timișoara, încă dinainte de apariția decretului de înființare.

Astfel, încă din 1917, o delegație a Primăriei Timișoara s-a aflat la Ministerul Instrucțiunii Publice de la Budapesta, pentru a discuta și elabora proiectul de înființare a Școlii Politehnice la Timișoara. În ședința respectivă, care a avut loc la 23 noiembrie 1917, delegația timișoreană a prezentat un plan realist de susținere a noii instituții universitare. Municipiul Timișoara se angaja să acorde gratuit, pentru construirea viitoarelor clădiri ale Politehnicii, un teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi, să susțină financiar noua instituției, să amenajeze clădirea unei școli pentru începerea cursurilor, să cumpere cazarma „Franz Joseph” pentru nevoile Politehnicii, să asigure locuințe pentru corpul profesoral și să amenajeze un cămin pentru studenți. Din păcate, aceste promisiuni nu au mai ajuns să fie onorate.

Ulterior, după Marea Unire și alipirea Banatului la România, primarul Timișoarei, Stan Vidrighin, unul dintre cei mai aprigi susținători ai înființării unei instituții de învățământ superior în orașul de pe Bega, adresează un memoriu Consiliului Dirigent de la Cluj prin care susține necesitatea înființării Politehnicii timișorene, precizând și contribuția pe care orașul o va aduce în acest sens: acordarea gratuită a unui teren de 8 hectare care va fi mărit ulterior, amenajarea drumurilor de acces la acest teren, a canalelor de scurgere, a conductelor de apă și electricitate, o subvenție bănească de două milioane de lei, amenajarea unei clădiri pentru funcționarea provizorie a cursurilor până la construirea unui edificiu propriu, totalul cheltuielilor pe care Primăria Timișoara se angaja să le acopere ridicându-se la peste 12 milioane de lei. Consiliul Dirigent susținea ca bugetul viitoarei Politehnici din Timișoara să cuprindă 640.000 de lei pentru cheltuieli de școlarizare, 4.700.000 de lei pentru cheltuieli materiale, 500.000 de lei pentru organizare, 9.000.000 de lei pentru construcții și 7.000.000 de lei pentru instalații și rechizite. După desființarea Consiliului Dirigent, principalul susținător al înființării Politehnicii la Timișoara va fi Traian Lalescu, care reia demersurile pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice care însă, în situația grea de după război a țării, acordă doar un milion de lei Școlii Politehnice de la Timișoara.

Chiar dacă resursele materiale și financiare erau mult sub necesar, rectorul Traian Lalescu insistă pe începerea activității, încă din toamna anului 1920, examenul de admitere și primele cursuri fiind susținute în localul fostei Școli superioare de comerț din strada Telbisz (Bocșei) nr. 6, imobil ce aparține azi Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, unde au fost instalate birourile administrative, au fost amenajate săli de curs, două laboratoare (de fizică și de chimie), precum și un dormitor cu 48 de locuri pentru studenți. Primele cheltuieli de amenajare și mobilier au fost acoperite din subvențiile Primăriei și din donațiile făcute de unele întreprinderi și persoane particulare. În clădirea clubului sportiv „Regatta”, situată pe malul canalului Bega, s-a instalat, într-o sală separată – alături de o cantină pentru elevi – cea dintâi cantină studenţească. În prezent, clădirea aparține Facultății de Construcții. În 1921, Tribunalul Militar – str. Popa Şapcă – a cedat Şcolii Politehnice câteva săli în care s-au amenajat dormitoare.

Primul an universitar în Timișoara a reprezentat, în ciuda tuturor greutăților, cea mai vie dovadă a potențialului spiritual și material al orașului, dovada că poate susține o Politehnică și că aceasta este absolut necesară pentru viitorul provinciei și al țării.

Rectorul Victor Vâlcovici, venit în 1921, a avut dificila misiune de a continua opera începută de Traian Lalescu și de a construi, practic aproape de la zero, noua școală. Prima și poate cea mai stringentă problemă a fost, în 1921, realizarea unui local propriu al Școlii Politehnice. După o documentare temeinică în mari universități din Europa, alături de Victor Vlad și Duiliu Marcu, susține ideea unei structuri pavilionare ca fiind cea mai practică pentru scopurile urmărite. Victor Vlad a militat pentru crearea unei cetăți universitare în Timișoara, care să grupeze toate edificiile necesare pregătirii forțelor tehnice multă vreme. În acest sens a conceput un proiect de ansamblu, adecvat cerințelor imediate și de perspectivă, cuprinzând zece pavilioane care să îndeplinească exigențele de instruire.

În 1922, Ministerul Lucrărilor Publice, care pe vremea aceea tutela Şcoala Politehnică, a hotărât să execute la Timişoara o clădire în care să se instaleze cea dintâi secţie a noii Şcoli Politehnice, anume secţia de mecanică. Lucrările vor fi realizate sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu, într-un stil neo-românesc ce e admirat și astăzi pentru calitățile sale artistice și arhitecturale.

La 11 noiembrie 1923 se inaugurează „Pavilionul Mecanic”, prima clădire proprie Şcolii Politehnice, construită pe Bd. Mihai Viteazu, pe terenul atribuit de Primărie; clădirea însumează o suprafaţă de 1016 mp, având trei etaje, şi cuprindea un amfiteatru, 2 săli de curs, 2 săli de desen, 15 laboratoare, 3 muzee, 9 birouri, un atelier. Tot în 1923 se dau în folosință trei vile pentru locuințele corpului didactic.

În toamna anului 1927, noul local al căminului Politehnicii şi-a putut primi oaspeţii. Căminul a fost realizat, ca şi pavilionul Facultăţii de Mecanică, în conformitate cu planul de ansamblu conceput de arh. Duiliu Marcu, fiind singurul construit, din cele 4 propuse, după planurile autorului. Căminul, cu 6 nivele, având o capacitate de 230 locuri, are 76 de camere de locuit cu dormitoare de diverse mărimi: de 1 student, de 2, de 4 şi de 8 studenţi. În 1930 se finalizează clădirea ce adăposteşte cantina, situată alături de cămin, în aceeaşi incintă. Realizată după proiectul arh. Duiliu Marcu, aceasta cuprinde o sală de 13 x 26 m, unde pot lua masa 450 studenţi. Folosind aceleaşi materiale, cărămida aparentă şi praful de piatră, arhitectul Duiliu Marcu, reuşeşte să creeze un ansamblu armonios, chiar şi cu cele doar trei clădiri realizate din amplul său proiect.

În 1938, Şcoala Politehnică primeşte încă un local, pe actualul Bd. Regele Ferdinand I, la nr. 2 (în prezent Casa Politehnicii nr. 1), clădire menită a fi folosită drept cantină pentru studenţi.

În 1941, nou-înființata Facultate de Construcții funcționează, pentru un timp, în Palatul Poștelor. Tot cu titlu provizoriu, pentru un scurt timp, în 1945, Rectoratul Școlii Politehnice funcționează într-o clădire de pe Bd. Mihai Viteazu nr. 2.

„Zestrea” Școlii Politehnice timișorene crește semnificativ în 1946, prin preluarea complexului de clădiri ale fostului Liceu Piarist din Piaţa Regina Maria nr. 1. Un an mai târziu, în 1947, Biblioteca, ce funcţiona încă de la înfiinţare în clădirea de pe str. Telbisz, se mută în aripa dinspre str. Vicenţiu Babeş a complexului fostului Liceu Piarist. Are 7 depozite de 3500 m rafturi, 8 săli de lectură cu 350 locuri, 3 săli pentru împrumut cărţi, etc., totalizând 3234 mp.

După reforma învățământului din 1948, Școala Politehnică, devenită acum Institutul Politehnic Timișoara, preia, în 1949, clădirea şi curtea din str. George Enescu nr. 2, pe malul drept al canalului Bega, ale fostului club sportiv „Regatta”, în care se instalează laboratorul de hidrotehnică. Clădirea se extinde între anii 1994-1996, după proiectul arh. Octavian Carp şi ing. Aurel Dănilescu şi capătă forma actuală.

În anul 1951, este atribuită Institutului Politehnic Timișoara monumentala clădire a fostului Palat Lloyd din actuala Piaţă a Victoriei nr. 2, despre care primarul Timişoarei Josef Geml afirma că „este cea mai frumoasă casă din Timişoara”. Astfel la nivelul etajelor 1, 2, 3 se mută sediul Rectoratului şi laboratoarele Facultăţii de Chimie Industrială.

Dezvoltarea Politehnicii și creșterea numărului de studenți fac tot mai necesare spații suplimentare, atât pentru procesul didactic, cât și pentru laboratoare. În acest sens, Facultății de Chimie Industrială i se atribuie, în 1952, clădirea din str. Lucian Blaga nr. 3. În 1953 se dă în folosință, în curtea Facultății de Mecanică, o hală de 180 mp și încă una de 80 mp, pentru laboratoarele catedrei de Material Rulant. În perioada 1953-1955, în cadrul Facultății de Mecanică, în spatele căminului și cantinei, au fost construite clădirile atelier şi laboratoarele secţiilor de Motoare cu Ardere Internă, Catedrei de Material Rulant, Secţia de Maşini Unelte şi Tratamente Termice. În 1958 se construieşte un nou cămin pentru studenţi, cu cinci nivele, cu o capacitate de 324 locuri (Căminul 2 MV), iar în același an se atribuie Politehnicii clădirea din str. Porumbescu nr. 38, pentru laboratoare de tehnologie mecanică. Un an mai târziu, în 1959, pe Bd. Mihai Viteazu se construieşte o clădire nouă pentru Laboratorul de Rezistenţa Materialelor, în 1960, pe strada Ioan Curea nr. 1 se construieşte Laboratorul de Construcţii Metalice, iar în 1961 încep lucrările la Laboratorul de Turbine Hidraulice, în incinta Facultăţii de Mecanică, lucrare ce se va finaliza în 1964.

În aceeasi perioadă, investițiile Institutului Politehnic Timișoara continuă. În 1962 i se atribuie imobilul de pe str. Remus nr. 14, ce va adăposti Facultatea de Mecanică Agricolă, mutată de la Craiova (actualmente Facultatea de Management în Producție și Transporturi). În același an, în Complexul Studențesc, se construiesc căminele 1 și 2, precum și o cantină modernă, cu 840 de locuri.

În 1963, Institutul Politehnic primește clădirea cu 8 nivele din Bd. Republicii nr. 9 („Corpul R”, cum mai este cunoscută), în care se mută Facultatea de Construcții și, mai târziu, în 1970, secția de Arhitectură. În 1964 se încheie construcţia clădirii Catedrei de Beton Armat – str. Traian Lalescu nr. 2A -, ce se extinde cu o aripă nouă în 1968.

În perioada 1966 - 1968, investițiile merg în special în satisfacerea nevoilor de cazare și masă ale studenților, al căror număr este în continuă creștere; se dau astfel în folosință căminele 8, 9, 11, 15, precum și cantinele 1C și 2C. În anul următor, 1969, se construiește Laboratorul de Construcţii Hidrotehnice.

În 1970 se extinde pavilionul Facultăţii de Mecanică, adăugându-i-se o aripă nouă, modernă, cu 2 amfiteatre, 2 săli de curs şi laboratoare. Corpul nou de clădire, realizat după proiectul arhitectului Marius Smighelschi, preia, într-o concepţie modernă, modul de tratare a faţadelor similară pavilionului vechi, conceput de Duiliu Marcu, folosind placajul din cărămidă roşie alternată cu osatura de rezistenţă finisată cu praf din piatră. Clădirea este consolidată, supraetajată şi mansardată după cutremurul din 1977, proiectul de extindere fiind realizat de un colectiv condus de arhitectul Haralambie Cocheci.

De altfel, perioada anilor 1970 - 1980 este una de maximă extindere în ceea ce privește baza materială a Politehnicii. În acel deceniu se dau în folosință clădirea Catedrei de Drumuri şi Poduri – Str. Ioan Curea nr.1A (1971), începe construcţia Atelierului-şcoală în incinta de pe Bd. Mihai Viteazu (1971 - 1972), care se extinde în 1983, se construieşte Atelierul Şcoală al Facultăţii de Construcţii şi Centrul de Calcul, cu o soluție interesantă și novatoare de prefabricare a planșeelor nervurate din beton armat, creație a arh. Hans Fackelmann şi a ing. Iosif Grüner – pe str. Oltul nr. 2 (1974), Facultatea de Electrotehnică de pe Bd. Vasile Pârvan, cu o suprafață desfășurată de 21.350 mp, realizată după proiectul elaborat de arh. Petre Swoboda (1976), Laboratorul de Îmbunătățiri Funciare, str. Ghirodei nr. 32 (1978), căminele 19 - 22 din Complexul Studențesc (1978), un nou laborator la Facultatea de Hidrotehnică (1979), căminele de garsoniere și Cantina 4 din Complexul Studențesc (1980).

În 1982 se construiește corpul de laboratoare denumit iniţial „Orologerie”, după proiectul arhitecţilor Nicolae Dancu şi Hortensia Botescu. Dezvoltat pe şase nivele, cu o suprafaţă desfăşurată de 6900 mp, are faţadele placate în cărămidă roşie, dorindu-se din punct de vedere plastic o apropiere şi încadrare în cromatica și arhitectura corpului vechi al Facultăţii de Mecanică. Mult mai târziu, în 2007, a fost amenajată zona verde din faţa clădirii, agrementată cu fântâni arteziene, banchete, spaliere cu flori, etc., o reuşită creaţie peisagistică.

Tot în 1982 se construieşte o clădire nouă pentru Facultatea de Construcţii, avînd o suprafaţă desfăşurată de 7.800 mp – pe str. Traian Lalescu nr. 2 A, în baza proiectului întocmit de un colectiv de arhitecţi (Hans Fackelmann, Haralambie Cocheci, Cristian Dumitrescu, Teodor Gheorghiu). Dezvoltată pe şapte nivele, are o suprafaţă desfăşurată de 7.800 mp.

În 1982 se realizează două corpuri dintr-un ansamblu complex ce va adăposti Facultatea de Chimie Industrială, pe Bd. Vasile Pârvan nr. 6, după proiectul arh. Petre Swoboda.

La momentul Revoluției din 1989, Institutul Politehnic „Traian Vuia” avea o bază materială formată din 75 de clădiri, cu o suprafață totală de 215.293 mp, cu 62 de săli de curs, 146 săli de seminar și de proiect, 227 de laboratoare, 19 cămine, 4 cantine și 3 baze sportive.

Casa Politehnicii nr. 2, situată pe Bd. Mihai Eminescu, fostul „Hotel al Partidului”, este preluat de Universitatea Politehnică Timişoara în anul 1991 şi amenajat ca spaţii de cazare şi restaurant pentru oaspeţii şi delegaţii Universităţii. Clădirea a fost realizată între anii 1968 - 1968 după proiectul arh. Haralambie Cocheci.

În 1994 se extinde clădirea Facultăţii de Hidrotehnică cu un corp de clădire cuprinzând săli de curs şi un amfiteatru.

Între 1999-2012 se întocmesc studiile şi proiectul în vederea realizării Centrului de Documentare (Biblioteca) Formare Continuă şi Transfer Tehnologic, pe un amplasament din incinta campusului de pe Bd. Mihai Viteazu, la intersecţia Bd. Vasile Pârvan cu str. Traian Lalescu, inaugurată în 2014. Pe lângă volumetria diversă, alternând suprafeţe plane, verticale sau înclinate, cu suprafeţe curbe, expresia plastică voit modernă este susţinută şi de o gamă variată de materiale, precum placaje metalice din aluminiu, ample suprafeţe vitrate de tipul pereţilor „cortină”, placaje din piatră naturală la treptele exterioare de acces, etc.

În 2008 este dat în folosinţă bazinul de înot acoperit de la Baza sportivă nr. 2 (Str. Păunescu Podeanu nr. 2), şi se află în construcţie sala de sport.

În perioada 2010-2012, în partea de sud a oraşului, pe Str. Muzicescu este edificat Institutul de Cercetare pentru Energii Regenerabile.

Experimentarium TM, laboratorul interactiv de fizică inaugurat în premieră la Timișoara, în Parcul Rozelor, o adevărată „școală altfel”, la care oricine are acces, creat cu scopul de a dezvolta interesul pentru știință al elevilor, a fost inaugurat la 21 aprilie 2011.

Din inițiativa Facultății de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, în 2023 s-a născut ARChA, în spațiul fostei Cantine a Politehnicii timișorene, un experiment de transformare rapida, cu resurse limitate, a spațiului abandonat al vechii cantine a campusului politehnic într-un centru multifuncțional cu rol de ancoră în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

În 2024 este inaugurat noul sediu al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, în urma accesării de fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, valoarea totală a proiectului ridicându-se la peste 40 de milioane de lei, dintre care 11 milioane fiind finanțate de către UPT.

În 2025 se inaugurează noua sală de sport de pe Aleea Ghirodei, de care orașul și sportul universitar aveau mare nevoie.