
- Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara. De altfel, în urmă cu mai bine de un secol familia Mühle a donat terenul pe care ulterior s-au construit mai multe clădiri ale facultăților UPT;
- Construită la începutul secolului XX, clădirea a trecut printr-un proces amplu de degradare, iar foștii proprietari au fost obligați de instanță să o aducă la forma inițială. Universitatea Politehnica Timișoara a decis să achiziționeze imobilul pentru a-l reda comunității;
- O comisie UPT a negociat cu proprietarii, iar suma plătită este cu 5% mai mică decât evaluarea unui expert evaluator independent. Clădirea are un regim de înălțime D+P+M, o suprafață de 702 metri pătrați utili și are un teren de 2369 metri pătrați.
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat procesul de achiziție a Casei Mühle, un imobil cu o puternică valoare simbolică și emoțională pentru comunitatea locală. Clădirea a fost refăcută de către vechiul proprietar, conform obligațiilor stabilite de instanță, iar UPT va continua lucrările de restaurare, astfel încât imobilul să își recapete integral identitatea arhitecturală și funcțională. Prin acest demers, Universitatea Politehnica Timișoara își propune să ofere orașului un spațiu dedicat educației, culturii și colaborării. Casa Mühle va fi transformată într-un hub educațional modern, după consultări cu specialiști și oameni din societatea civilă.
Casa Mühle, situată pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, reprezintă un reper al istoriei Timișoarei. Vila a aparținut celebrei familii de florari Mühle, care a modelat identitatea peisagistică a orașului încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Terenul a fost achiziționat în 1878 de Wilhelm Mühle, apoi proprietatea a fost administrată de fiul acestuia, arhitectul peisagist Árpád Mühle, cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea grădinilor și parcurilor timișorene. De altfel, soiurile de trandafiri create de el la Timișoara erau vândute la casele regale din Viena și Budapesta. La vremea respectivă, casa era înconjurată de una dintre cele mai frumoase grădini de flori din oraș, fapt care a dus la consolidarea statutului simbolic al imobilului.
Clădirea este pe Lista Monumentelor Istorice – Ansamblul urban “Bd Mihai Viteazu” – TM-II-a-B-06110 și se află sub regim strict de conservare, toate intervențiile trebuie avizate de Direcția de Cultură a Județului Timiș. Prin această investiție, UPT își asumă rolul de custode al unui monument cu valoare identitară majoră și întărește legătura istorică dintre universitate și familia Mühle.
Prin această inițiativă, UPT își propune să redea orașului un loc încărcat de istorie și să îl transforme într-un spațiu în care tinerii, profesorii, specialiștii și comunitatea să se poată întâlni și dezvolta împreună. Proiectul devine astfel un nou punct de legătură între trecutul Timișoarei și generațiile care îi vor contura viitorul.
Ultimele noutăți

Universitatea Politehnica Timișoara a acordat titlul de Profesor Onorific reputatului cercetător în teledetecție, prof.dr. Qingyan Meng
UPT, prin DeL în cadrul E³UDRES² Ent-r-e-novators: Peste 1.400 de participanți la evenimente internaționale, 5 cursuri de competențe, consolidând Citi...
