Caută
Poli Bike Challenge 2026
AcasăEvenimente

Poli Bike Challenge 2026

Poli Bike Challenge 2026

Sport

Poli Bike Challenge 2026

Duminică, 26 aprilie 2026, ora 12:00

Piața Victoriei nr.2 (Timișoara)

Piața Victoriei 2, Timișoara 300006, România

Vezi pe hartă

Participarea la Poli Bike Challenge se face pe baza înscrierii prealabile. Și achitarea unei taxe de participare.

Poli Bike Challenge este competiția anuală de ciclism organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, devenită deja o tradiție în promovarea mișcării și a spiritului de comunitate. Evenimentul reunește studenți, cadre didactice, alumni, sportivi profesioniști și pasionați de ciclism din întreaga țară, într-o experiență care îmbină performanța sportivă cu energia unei comunități unite.

Desfășurată în centrul Timișoarei, competiția include trasee variate, accesibile tuturor vârstelor și nivelurilor de pregătire, de la curse dedicate copiilor și familiilor, până la probe pentru amatori și sportivi de elită. Atmosfera este completată de activități conexe, momente demonstrative și o puternică implicare a voluntarilor și partenerilor UPT.

Prin Poli Bike Challenge, Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă angajamentul față de promovarea unui stil de viață activ, susținerea tinerelor talente și consolidarea legăturii dintre comunitatea academică și cea locală. Evenimentul devine astfel un reper al vitalității și dinamismului care definesc Politehnica timișoreană. „Poli Bike Challenge deschide seria evenimentelor prin care ne reafirmăm angajamentul față de excelență în educație, știință și sport, dar și față de rolul nostru de a uni și inspira comunitatea.” — conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT

Este utilă această pagină?