Caută

Acorduri, rețele și proiecte internaționale

UPT dezvoltă colaborări academice în întreaga lume, prin acorduri, rețele și proiecte internaționale care susțin mobilitățile, cercetarea și schimbul de expertiză.

Acorduri, rețele și proiecte internaționale
 

O universitate deschisă

La UPT, cooperarea internaţională reprezintă o componentă strategică esenţială. Dezvoltăm acorduri de colaborare, participă în reţele regionale şi globale, şi desfăşoară proiecte internaţionale care consolidează rolul său într-o societate globalizată. 

Prin aceste iniţiative, cadrele didactice, cercetătorii şi personalul administrativ au acces la oportunităţi de schimb, inovare şi creştere profesională.

Acorduri Erasmus+

Colaborăm cu numeroase universități europene prin acorduri Erasmus+ care facilitează mobilități pentru studenți și personal academic. În această secțiune găsești formularele pentru propunerea unor noi acorduri și lista completă a partenerilor existenți.

Acorduri-cadru cu universități din străinătate

Universitatea are parteneriate bilaterale cu universități, institute de cercetare, organizații academice din întreaga lume care facilitează schimbul de cadre didactice, participarea comună la proiecte, publicații și inițiative strategice.

Rețele internaționale

UPT este membră în rețelele CEEPUS (Central European Exchange Programme for University Studies), care sprijină mobilitățile între universități din Europa Centrală și de Est și consolidează colaborarea academică regională.

Proiecte internaționale

UPT participă ca partener sau coordonator în proiecte de educație, cercetare, inovare derulate prin Programele Erasmus+, Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), precum și granturi bilaterale, parteneriate strategice și programe de cercetare transnațională.


Pentru informații complete despre acordurile și rețelele din care face parte universitatea noastră și proiectele internaționale pe care le derulăm, accesează pagina dedicată.

Beneficii pentru comunitatea academică UPT

Parteneriatele globale ale UPT oferă beneficii directe comunității universitare:

  • Acces la expertiză, resurse și practici inovatoare din rețele academice internaționale;
  • Vizibilitate crescută și participare în rankinguri și alianțe prestigioase;
  • Posibilitatea de a lucra în proiecte cu finanțare internațională;
  • Un proces educațional îmbogățit prin schimburi de experiență și perspective diverse.

Contact

Departamentul Relații Internaționale

Rectorat UPTPiața Victoriei Nr. 2, Timișoara
Este utilă această pagină?